Columbia a eliminat testul PCR pentru turiştii care vin în ţară cu avionul
Autorităţile columbiene au anunţat miercuri că nu vor mai cere un test PCR pentru COVID-19 turiştilor care vor să vină în ţară cu avionul, aşa cum era prevăzut începând de luna trecută, când au fost reluate zborurile internaţionale, au informat surse oficiale citate de EFE.
"Cerinţele prealabile zborurilor sunt în primul rând să nu prezinte febră sau simptome respiratorii asociate COVID-19. De asemenea, nu vor fi îmbarcaţi pasagerii care nu au descărcat în prealabil şi completat aplicaţia Check-Mig", a declarat directorul pentru Epidemiologie şi Demografie din cadrul Ministerului Sănătăţii, Julián Fernández Nińo.
Măsura eliminată prevedea ca pasagerii veniţi în ţară cu avionul să prezinte la venire un test PCR negativ ce trebuia efectuat cu 96 de ore înaintea zborului.
În acest sens, Fernández a explicat că prin strategia denumită "Teste, Urmărire şi Izolare Selectivă" (Pruebas, Rastreo y Aislamiento Selectivo Sostenible - Prass) se vor urmări toţi pasagerii care intră în Columbia. De asemenea, companiile aeriene trebuie să-i informeze pe călători că la venirea lor în Columbia vor fi urmăriţi prin intermediul asiguratorului, Departamentului Sănătăţii sau Centrului de Contact Naţional de Urmărire.
Primarul capitalei Bogota, Claudia López, a calificat decizia drept "o greşeală şi un risc nenecesar".
"Nu se reactivează transportul aerian şi nici turismul aducând în mod liber pasageri asimptomatici sau contagiaţi. Se risipesc eforturi care trebuie menţinute pentru supravegherea pandemiei la Bogota şi în Columbia", a scris ea pe Twitter.
Guvernul columbian a autorizat redeschiderea graduală a zborurilor internaţionale, începând cu 21 septembrie, după o suspendare de aproape şase luni ca urmare a restricţiilor impuse de pandemie.
Ministerul Sănătăţii din Columbia a informat că numărul total al contagierilor a urcat în ţară la 1.108.084, iar cel al deceselor la 32.013.