Zelenski l-a dat afară pe șeful armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a concendiat, joi seară, pe șeful militar al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, cei doi având o dispută de mai multe săptămâni, scrie Reuters.
„M-am întâlnit cu generalul Valerii Zalujnîi. I-am mulțumit pentru cei doi ani de apărare a Ucrainei. Am discutat despre reînnoirea de care este nevoie în Forțele Armate ale Ucrainei. Am discutat, de asemenea, cine ar putea face parte din conducerea reînnoită a Forțelor Armate ale Ucrainei. Momentul pentru o astfel de reînnoire este acum. I-am propus generalului Zalujnîi să rămână parte a echipei. Vom câștiga cu siguranță!”, a scris președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Twitter.
Ministrul ucrainean al Apărării Rustem Umerov a transmis că decizia a fost luată joi de schimbare a conducerii militare ucrainene.
„Războiul se schimbă și solicită schimbare. Sunt necesare noi abordări și noi strategii. Astăzi, a fost luată o decizie privind necesitatea schimbării conducerii Forțelor Armate ale Ucrainei", a spus Umerov într-un comunicat.
Potrivit presei ucrainene, generalul în vârstă de 50 de ani a ajuns comandant al armatei cu câteva luni înainte de începutul războiului. Iar sub comanda sa, armata ucraineană a rezistat invaziei Fedraţiei Ruse şi a recucerit unele teritorii ocupate.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.