Combat corupţia în spitalele ţării. Declaraţiile ministrului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a declarat o luptă acerbă contra fenomenului corupției în instituțiile medicale.
Astfel, conducătorii de spitalelor din ţară au fost chemaţi spre colaborare şi elaborare de programe de combatere a fenomenului.
Institutul Oncologic a răspuns apelului şi a organizat pe parcursul a 10 zile instruiri a personalului medical şi a pacienţilor cu privire la acţiunile de corupţie. Acestea au fost prezentate de colaboratorii CNA.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii îndeamnă toţi conducătorii de spitale să întreprindă măsuri de informare a pacienţilor şi a personalului medical cu privire la dare şi luare de mită.
"Educarea pacienţilor care sunt drepturile lor şi atunci când li se cere eventual o sumă de bani să fie hotărâţi, fermi şi să nu ofere aceste resurse, dar imediat să atenţioneze conducerea în primul rând a instituţiei unde s-a întâmplat acest lucru şi evident Ministerul Sănătăţii, oferindu-ne toate detaliile pentru ca noi să putem interveni", a declarat ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan.
"Atunci când acesta solicită un cadou, deja acesta îşi pierde însemnătatea de cadou şi va fi apreciat ca un obiect destinat coruperii. Îi va aplica o sancţiune disciplinară, atunci când acesta a încălcat regimul cadourilor şi aceasta poate fi avertismentul, mustrarea, mustrarea aspră, inclusiv concedierea", a spus inspectorul CNA, Stanislav Cebanciuc.
Directorul instituţiei medicale spune că a apelat la ajutorul specialiştilor de la CNA după ce a primit mai multe sesizări de la pacienţi.
"Am lansat pe parcursul lunii martie o campanie "Nu corupţiei în Institutul Oncologic!" şi am aplicat mai multe acţiuni şi măsuri care ar schimba un pic şi exigență şi vigilenţa medicilor faţă de aspectul etic, aspectul îngrijirii bolnavului, şi respectiv informarea pacientului", a spus directorul Institutului Oncologic, Larisa Catrinici.
Pentru a reduce fenomenul corupţiei în instituţie, pacienţii sunt rugați să completeze chestionare prin care apreciază calitatea deservirii medicale. Totodată, ei reclamă și cazurile în care li s-a cerut plăți suplimentare.
Potrivit statisticilor CNA, medicina reprezintă unul dintre domeniile cele mai afectate de corupţie. În 2016 au fost înregistrate 24 de astfel de cazuri.