COMEMORAREA RĂZBOIULUI MONDIAL: Reprezentanţii a 40 de ţări au participat la ceremonie
Embed:
Reprezentanţii a 40 de ţări europene, printre care şi liderul de la Kiev, Vladimir Zelenski, şi-au dat au întâlnire astăzi la Varşovia, unde au fost invitaţi de preşedintele polonez, Andrzej Duda, la ceremonia dedicată împlinirii a 80 de ani de la declanşarea Celui De-al Doilea Război Mondial. Manifestaţiile au început în Piaţa Pilsudski din capitala Poloniei.
Potrivit presei internaţionale, Federaţia Rusă nu fost invitată. În schimb, preşedintele Poloniei, cel al Germaniei, dar şi vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, au ţinut discursuri în faţa oamenilor, adunaţi la mormântul soldatului necunoscut. După ceremonie, aceştia urmează să cineze la Palatul Regal din Varşovia.
Mai devreme, președintele german Frank-Walter Steinmeier și-a cerut scuze victimelor agresiunii germane, în cadrul unei ceremonii la Wielun, Polonia, la ora exactă în care în 1939 au explodat primele bombe în micul oraș, care au marcat începutul Celui De-al Doilea Război Mondial.