Comisariatul General de Poliţie: Volcov este în siguranţă în izolatorul de detenţie
Declaraţiile precum că omul de afaceri Vladimir Volcov ar putea fi asasinat în celula Comisariatului General de Poliţie al mun. Chişinău sunt nişte aberaţii. Astfel a comentat purtătorul de cuvânt al Comisariatului, Adrian Jovmir, temerile exprimate de Volcov, precum că ar putea fi omorât în timpul aflării sale în arest. Ieri, businessmanul a fost arestat pe un termen de 30 de zile, iar mâine urmează a fi transferat la Penitenciarul nr. 13.
Potrivit lui Jovmir, celulele din izolatorul comisariatului sunt supravegheate non-stop, ceea ce exclude din start orice incidente posibile.
„Sunt nişte aberaţii totale, nici nu se poate comenta aşa ceva, nişte aiureli. Celulele sunt supravegheate 24 de ore din 24. În fiecare celulă pot sta câte două, patru persoane, în dependenţă de mărimea acesteia. Dar e imposibil să se producă vreun incident în izolator, deoarece poate fi prevenit. E prezent şi ofiţerul care supraveghează non-stop persoanele reţinute”, a declarat Adrian Jovmir.
Publika MD aminteşte că, în ultimele zile omul de afaceri Vladimir Volcov, care este şi managerul proiectului european de securizare a frontierei de stat, a adus mai multe acuzaţii la adresa şefului Serviciului Grăniceri şi a ministrului de Interne.
- ACUZAŢII GRAVE în adresa MAI şi a Serviciului Grăniceri: Revenco a spălat 130 de mii de euro, iar Roibu îl ajută. VEZI REACŢII
- Noi acuzaţii la adresa şefului Serviciului Grăniceri! Ar fi cerut mită 220 mii de euro şi ar fi ameninţat că angajează un killer
- Businessmanul care i-a acuzat pe Revenco şi Roibu de spălare de bani, ARESTAT. "Mă tem că voi fi asasinat în celulă"