Comisarul European pe Comerț, Cecilia Malmstrom: Prima tranșă din cele 100 de milioane de euro va fi plătită în timp util
Comisarul European pe Comerț, Cecilia Malmstrom, care se află într-o vizită la Chișinău a afirmat că condițiile care vizează asistența financiară pentru Republica Moldova decurg foarte bine, astfel, aceasta a dat asigurări că prima tranșă va ajunge în timp util.
"Sprijin financiar a fost oferit cu anumite condiții. Aceste condiții vizează și discuțiile ce au loc cu Fondul Monetar Internațional, care am înțeles că decurg destul de bine. Comisia de la Veneția a venit cu anumite recomandări și noi vom urmări să vedem cum sunt respectate aceste recomandări. Prima tranșă va fi plătită în timp util”, a spus Comisarul European pe Comerț, Cecilia Malmstrom.
PUBLIKA.MD amintește că ambasadorii Uniunii Europene au aprobat acordul cu privire la asistența macro-financiară pentru Republica Moldova în valoare de 100 de milioane de euro.
60 de milioane vor fi acordaţi sub formă de credit, iar 40 de milioane - sub formă de finanţări nerambursabile. Asistenţa are drept scop susţinerea agendei de reforme.
- Accident grav în centrul Capitalei. Un pasager a fost rănit după ce patru tineri s-au izbit cu maşina într-un stâlp
- Accident în centrul Capitalei. Două automobilele, grav avariate (VIDEO)
- Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Cecilia Malmstrom, Comisar European pentru Comerț
- Comisarul european pentru Comerț, în vizită în Moldova. Cecilia Malmstrom s-a întâlnit cu Andrian Candu