Moldova va primi o sută de milioane de euro din partea Uniunii Europene.
Comisia de Comerţ Internaţional din cadrul Parlamentului European a aprobat propunerea de a susţine acordarea acestui ajutor ţării noastre.
După ce plenul Legislativului European şi Consiliul vor adopta decizia finală în acest sens, banii urmează să fie acordaţi în trei tranşe, în 2017 şi 2018.
Asistența financiară va fi oferită după ce Moldova va îndeplini o serie de reforme, printre care lupta împotriva corupţiei, independenţa justiţiei şi aplicarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.