Comisia de Disciplină din Grecia i-a retras cinci puncte grupării Panathinaikos Atena
Măsuri drastice pentru Panathinaikos Atena. Echipa a fost sancţionată dur, după incidentele din derby-ul cu Olympiakos. Comisia de Disciplină a ligii de fotbal elene a decis să retragă cinci puncte lui Panathinaikos, care a primit şi o amendă de 250 mii de euro.
De asemenea, Panathinaikos a pierdut la masa verde meciul cu Olympiakos, scor 0-3, şi a primit şi o amendă de 250 mii de euro. Trei puncte au fost retrase în acest sezon, iar celelalte două în campionatul viitor.
Derby-ul etapei a 25-a a campionatului Greciei, Panathinaikos Atena - Olympiakos Pireu, desfăşurat pe 18 martie, a fost suspendat de două ori din cauza unor incidente grave în tribune, în urma cărora au fost arestate 57 de persoane.
Prin aceasta decizie Panathinaikos a pierdut lupta pentru titlu, aflându-se deja la zece puncte în spatele lui Olympiakos.