Comisia de la Veneţia: Judecătorii NU trebuie să beneficieze de imunitate generală
Judecătorii moldoveni trebuie să beneficieze de imunitate doar atunci când îşi exercită atribuţiile de serviciu. Este opinia experţilor Comisiei de la Veneţia, exprimată ieri, în cadrul sesiunii plenare. Cu toatea acestea, reprezentanţii Curţii Supreme de Justiţie optează, în continuare, pentru ca judecătorii să aibă imunitate extinsă.
Parlamentul a aprobat, anul trecut, o lege care îi lasă pe judecătorii bănuiţi de corupţie fără imunitate. Documentul mai dă undă verde procurorului general să pornească urmărirea penală fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii. Împotrivă a fost Curtea Supremă de Justiţie, care a atacat decizia la Curtea Constituţională. Curtea a cerut opinia Comisiei de la Veneţia, care nu admite imunitate extinsă pentru judecători.
"Judecătorii nu pot avea imunitate generală, ci doar imunitate funcţională. Dacă judecătorul iese şi se urcă beat la volan şi omoară pe cineva, el trebuie să fie tras la răspundere ca oricare alt cetăţean", a declarat Nicolae Eşanu, membru din partea Modovei la Comisia de la Veneţia.
Reprezentanţii CSJ reiterează că legea contravine Constituţiei. Mai mult, ei consideră că este prematură retragerea imunităţii magistraţilor, în condiţiile în care Moldova parcurge o perioadă de tranziţie.
"Comisia de la Veneţia nu este Dumnezeu. Asta nu poate servi temei pentru a recunoaşte legea constituţională. Imunitatea judecătorilor trebuie să existe în R. Moldova. Acum suntem în situaţia în care orice sergent, cu tot respectul faţă de ei, poate să aresteze când doreşte orice judecător", a remarcat preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi.
Doar Curtea Constituţională va decide dacă legea adoptată de Legislativ contravine sau nu Constituţiei.
Actualitate