Comisia de la Veneţia recomandă autorităţilor de la Chişinău să nu modifice Codul Electoral
Comisia de la Veneţia le recomandă autorităţilor de la Chişinău să nu modifice Codul Electoral într-un an în care vor avea loc alegerile.
Totuşi, experţii salută iniţiativa de micşorare a pragului electoral de la şase la patru procente şi îi îndeamnă pe parlamenatri să voteze cât mai curând legea privind partidele politice şi finanţarea campaniei electorale.
Recomandările se conţin în avizul comun al Comisiei de la Veneţia şi OSCE cu privire la reforma electorală în Republica Moldova.
Experţii şi-au prezentat opiniile şi asupra Legii privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Astfel, ei recomandă ca doar persoanele afectate de hotărârile judecătoreşti contestate sau superiorii judecătorilor să depună plângeri. Iar sancţiunile disciplinare să fie aplicate numai în cazul în care încălcarea a discreditat sistemul judiciar.