Comisia de la Veneţia se întruneşte în sesiune plenară. Pe agenda experţilor, trei subiecte privind Republica Moldova
Comisia de la Veneţia se întruneşte în sesiune plenară azi şi mâine. Pe agenda experţilor se află şi 3 subiecte legate de ţara noastră: ei vor discuta despre modificarea legii electorale, despre amendamentele legate de numirea judecătorilor şi despre libertatea de asociere.
Ţara noastră va fi reprezentată de deputatul PDM, Igor Vremea, care e membru al comisiei juridice numiri şi imunităţi a Parlamentului. Conform agendei, în ceea ce priveşte legislaţia electorală, experţii vor adopta o opinie comună cu Oficiul OSCE pentru instituţiile democratice şi drepturie omului.
Comisia mai are programată o întrevedere în cadrul Comitetului Ministerial, la care va participa şi reprezentantul permanent al Moldovei pe lângă Consiliul Europei, Corina Călugăru.