Comisia Europeană a semnat un nou contract pentru un vaccin anti-COVID
Comisia Europeană a semnat un nou contract cu o companie farmaceutică pentru asigurarea unui necesar de vaccinuri pentru țările membre, în cazul în care compania reușește să autorizeze un astfel de podus. Compania cu care a semnat CE este Sanofi-GSK, iar contractul va permite tuturor statelor membre UE să achiziționeze până la 300 de milioane de doze din vaccinul care va fi produs, anunță Comisia într-un comunicat. Un contract similar a fost semnat cu compania AstraZeneca, în urmă cu aproape o lună.
Companiile Sanofi și GSK au demarat un studiu de fază 1/2 în septembrie, care va fi urmat de un studiu de fază 3 până la sfârșitul anului 2020. Dacă aceste etape se desfășoară cu succes și conform reglementărilor în vigoare, companiile urmăresc să pună vaccinul la dispoziția publicului până în a doua jumătate a anului 2021, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Contractul este finanțat prin Instrumentul pentru sprijin de urgență, care dedică fonduri pentru crearea unui portofoliu de potențiale vaccinuri cu profiluri diferite, produse de companii diferite, scrie digi24.ro.
„Sanofi și GSK elaborează un vaccin recombinant împotriva COVID-19, folosind tehnologii inovatoare de la ambele companii. Sanofi va contribui cu antigenul proteinei S a COVID-19, care se bazează pe tehnologia ADN-ului recombinant. GSK va contribui cu tehnologia sa adjuvantă, deosebit de importantă într-o situație de pandemie, deoarece poate reduce cantitatea de proteine necesară per doză, permițând producerea mai multor doze de vaccin și contribuind, prin urmare, la protejarea unui număr mai mare de persoane. Combinația dintre un antigen proteic și un adjuvant este bine documentată și utilizată într-o serie de vaccinuri disponibile în prezent pentru îmbunătățirea răspunsului imunitar. Aceasta poate, de asemenea, să îmbunătățească probabilitatea de a elabora un vaccin eficace care poate fi fabricat la scară largă”, potrivit comunicatului.
În plus, statele membre pot dona doze rezervate țărilor cu venituri mici și medii. Sanofi și GSK se vor strădui, de asemenea, să furnizeze în timp util o parte importantă a ofertei lor de vaccinuri printr-o colaborare cu mecanismul privind accesul global la vaccinuri împotriva COVID-19 (COVAX) - pilonul privind vaccinurile din cadrul acceleratorului accesului la instrumentele de combatere a COVID-19 pentru țările cu venituri mici și medii.
„Prin contractul încheiat astăzi cu Sanofi-GSK, Comisia Europeană își arată încă o dată angajamentul de a asigura un acces echitabil la vaccinuri sigure, eficace și accesibile, nu numai pentru cetățenii săi, ci și pentru persoanele cele mai sărace și mai vulnerabile din lume. În curând vor fi încheiate acorduri cu alte companii și se va elabora un portofoliu diversificat de vaccinuri promițătoare, pe baza mai multor tipuri de tehnologii, ceea ce ne va spori șansele de a găsi un remediu eficient împotriva virusului”, a declarat președinta CE, Ursula von der Leyen.
„Acest al doilea acord reprezintă încă o etapă importantă în cadrul Strategiei UE privind vaccinarea. Astăzi ne extindem posibilitățile pentru a ne asigura că cetățenii UE și cetățenii din întreaga lume își pot relua treptat viața de zi cu zi și pot începe să se simtă din nou în siguranță”, a spus și Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.
Cu ce companii mai negociază CE
Comisia Europeană a semnat deja un contract cu AstraZeneca, prin care va avea asigurată o cantitate de 300 de milioane de vaccinuri. Testele vaccinului AstraZeneca şi Universitatea Oxford au fost însă întrerupte, după ce un participant a avut o reacţie adversă în Marea Britanie.
De asemenea, CE continuă să discute acorduri similare cu alți producători de vaccinuri (Johnson & Johnson, CureVac, Moderna și BioNTech), cu care a încheiat discuții exploratorii.