Comisia Europeană cere statelor membre să reducă în mod voluntar consumul de gaze
Livrările de gaze rusești prin conducta Nord Stream 1 au fost reluate joi dimineață. Aceasta a fost închisă din 11 iulie pentru lucrări de întreținere anuală. Din Germania, gazele rusești pleacă mai departe să aprovizioneze mai multe state europene. Oficialii UE se tem că Rusia va sista însă total exporturile spre Europa.
În acest sens, Comisia Europeană a prezentat un plan prin care cere statelor membre să reducă în mod voluntar consumul de gaze cu 15%. Planul dezvăluit de preşedintele Comisiei Europene, care va fi discutat de statele membre, prevede ca fiecare țară să facă tot posibilul pentru a-și reduce consumul național de gaze cu cel puțin 15% între august 2022 și martie 2023. În acest fel, vom putea trece mai uşor peste iarna care vine.
"Rusia ne șantajează. Rusia folosește gazul ca armă. Fie că este vorba de o întrerupere parțială, majoră a gazului rusesc sau de o întrerupere totală a gazului rusesc, Europa trebuie să fie pregătită.", subliniat URSULA VON DER LEYEN, preşedintele Comisiei Europene.
Noul regulament legislativ care se regăseşte în acest plan ar mai oferi Comisiei posibilitatea de a declara, după consultarea statelor membre, o "alertă a Uniunii" privind securitatea aprovizionării, impunând o reducere obligatorie a cererii de gaze pentru toate statele membre.
"Trebuie să trecem peste iarnă. În cazul în care va a vea loc o întrerupere completă a gazului rusesc, trebuie să economisim gaz pentru a ne umple mai repede depozitele şi pentru a face acest lucru, trebuie să ne reducem consumul de gaz.", a mai spus preşedintele Comisiei Europene.
Propunerea Comisiei va fi discutată de miniştrii UE în cadrul unui summit extraordinar în data de 26 iulie. 12 state membre şi-au întrerupt deja aprovizionarea cu gaze ruseşti fie parţial, fie complet.
Drept răspuns, UE s-a angajat să umple rezervoarele de stocare a gazelor cu cel puţin 80% înainte de 1 noiembrie. Există îngrijorări şi în acest sens, deoarece Rusia furnizează doar 40% din gazul importat de blocul comunitar. În context, țările europene încearcă să își diversifice aprovizionarea, apelând la SUA, Qatar, Azerbaidjan și alte țări.