Comisia Europeană insistă către Parlamentul European să acorde Moldovei cele 100 de milioane de euro
Comisia Europeană a cerut din nou Parlamentului European să nu tergiverseze acordarea asistenței financiare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova.
"Sperăm ca între co-legislatori să se ajungă rapid la un acord, astfel încât să evităm orice amânare nedorită a asistenței macrofinanciare", a declarat Europei Libere la Bruxelles, Annika Breidthardt, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene.
PUBLIKA.MD aminteşte că recent Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre de Guvern pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind asistenţa macrofinanciară în valoare de 100 de milioane de euro.
Documentul stabilește componența Grupului de negociatori, care va purta tratative cu Comisia Europeană pentru alocarea finanţării în termene cât mai restrânse şi în condiţii reciproc avantajoase.
Programul de asistență macrofinanciară pentru țara noastră prevede că 40 de milioane de euro urmează să fie oferite sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro – sub formă de împrumut, alocat în trei tranşe egale în perioada 2017-2018.
Împrumutul vine să completeze intervenţiile instituţiilor financiare internaţionale, cum ar fi mecanismul de finanţare extinsă al Fondului Monetar Internațional şi împrumuturile pentru politicile de dezvoltare acordate de către Banca Mondială, pentru susținerea Agendei de reforme a Guvernului.
Astfel, vor fi asigurate condiţii favorabile pentru creşterea economică durabilă, menţinerea stabilităţii fiscale şi macroeconomice și implementarea reformelor structurale în Republica Moldova.
- Andrian Candu: Nu manipulaţi! Nu este vorba despre un refuz al UE de a finanţa Moldova. Cooperarea financiară vine condiţionat
- Studiu ALARMANT! România, pe lista ţărilor expuse la DEZASTRE NATURALE (HARTA)
- Polonia oferă un grant de 200.000 de euro pentru dezvoltarea municipiilor din Moldova
- Conceptul Programului de stat "Prima casă" a fost aprobat de Guvern. Cum vor putea fi cumpărate locuinţele