Comisia Europeană propune reînnoirea cu încă un an a suspendării tuturor taxelor rămase asupra importurilor din Republica Moldova, în vigoare din iulie 2022
Comisia Europeană a propus astăzi reînnoirea cu încă un an a suspendării tuturor taxelor rămase asupra importurilor din Republica Moldova, în vigoare din iulie 2022. Aceasta înseamnă, în practică, că exporturile a șapte produse agricole din Moldova care fac obiectul unor contingente tarifare vor continua să fie complet liberalizate: tomate, usturoi, struguri de masă, mere, cireșe, prune și suc de struguri.
Propunerile vor fi examinate de Parlamentul European (PE) și de Consiliul Uniunii Europene. Obiectivul este de a asigura o tranziție fără probleme de la regimul actual al MCA la noul regim, până la expirarea regimurilor actuale, la 24 iulie 2024 pentru Republica Moldova.
Menţionăm că măsurile comerciale Autonome sunt în vigoare de la 25 iulie 2022.
"Exporturile Moldovei către restul lumii au suferit de pe urma agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, deoarece s-au bazat adesea pe tranzitul pe teritoriul ucrainean și pe infrastructura ucraineană", se menţionează în comunicat.
MCA au sprijinit eforturile ţării noastre de reorientare a exporturilor prin UE. În ansamblu, exporturile din Republica Moldova către UE au crescut de la 1,8 miliarde euro în 2021 la 2,6 miliarde euro în 2022.
De asemenea, menţionăm că Comisia Europeană a propus astăzi reînnoirea suspendării taxelor la import și a contingentelor pentru exporturile ucrainene către UE pentru încă un an, consolidând în același timp protecția produselor agricole sensibile din UE.
Aceste măsuri comerciale autonome (MCA) sunt în vigoare din iunie 2022 și reprezintă un pilon esențial al sprijinului ferm al UE pentru Ucraina și economia sa. Măsurile contribuie la atenuarea situației dificile cu care se confruntă producătorii și exportatorii ucraineni ca urmare a războiului de agresiune neprovocat și nejustificat al Rusiei.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!