Comisia interguvernamentală moldo-belarusă pentru cooperare comercial-economică se va întruni la începutul lunii iunie, la Chișinău
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, s-a întâlnit astăzi cu viceprim-ministrul Republicii Belarus, Mihail Rusîi. Oficialii au discutat aspecte actuale ce țin de relațiile comercial-economice bilaterale. În mod prioritar, s-a vorbit despre desfășurarea lucrărilor celei de-a XIX-a ședințe a Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare comercial-economică, o platformă importantă de discuții pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale în diferite domenii, cum ar fi comercial-economic, transporturi, investițional. Ședința Comisiei mixte este preconizată pentru începutul lunii iunie, la Chișinău.
În cadrul discuțiilor, părțile au reiterat importanța semnării între cele două state a Acordurilor privind liberalizarea transportului avia şi a transportului auto de mărfuri, accentuând că aceste prevederi vor ridica la un nivel mai înalt relațiile moldo-belaruse. Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, liberalizarea transportului va permite transportatorilor de mărfuri să circule liber, fără restricții, și va duce la creșterea schimbului comercial între Republica Moldova și Republica Belarus.
Chiril Gaburici a vorbit și despre infrastructura drumurilor – o prioritate a Ministerului Economiei și Infrastructurii. „Pentru Republica Moldova este prioritar întreținerea și modernizarea sectorului rutier și punerea în aplicare a proiectelor de reconstrucție și extindere a autostrăzilor, iar experiența belarusă în acest domeniu constituie un avantaj și un punct de sprijin pentru țara noastră”, a declarat ministrul.
La rândul său, Mihail Rusîi și-a exprimat deschiderea pentru continuarea dialogului constructiv la toate nivelurile, accentuând în mod prioritar colaborarea de succes între cele două state în domeniul asamblării tractoarelor şi a troleibuzelor, confirmând astfel interesul pentru asamblarea în comun și a autobuzelor.
În context, Chiril Gaburici l-a informat pe oficialul belarus despre evoluția pozitivă a sectorului automotive, care devine o ramură importantă pentru economia națională, exprimându-și deschiderea pentru inițierea și dezvoltarea proiectelor comune în acest domeniu. „În sectorul automotive din țara noastră au investit până acum 15 companii de top din Germania, SUA, Japonia, Austria, Italia. Volumul exporturilor în această industrie constituie peste 400 de milioane de dolari, deținând o pondere de peste 20% din totalul de exporturi. Astfel, Republica Moldova este un important furnizor de materie primă pentru industria constructoare de mașini, iar în ultimul timp se observă un interes sporit din partea companiilor internaționale”, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii.
De asemenea, Chiril Gaburici și Mihail Rusîi au salutat activitatea Casei de Comerț BELO-MOL TRADING, care asigură interacțiunea între agențiile guvernamentale din Belarus și Moldova cu agenții economici din ambele țări, pentru fortificarea relațiilor economice moldo-belaruse.
În Republica Moldova activează 91 de întreprinderi cu capital belarus în valoare de 3,78 milioane de lei. Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Belarus, în anul 2017, a înregistrat suma de 224,67 milioane de dolari, în creștere cu 9,69% față de anul 2016.
Actualitate