Comisia mixtă moldo-română, în domeniul apărării, s-a reunit la Bucureşti
O delegaţie a Ministerului Apărării participă, în perioada 25-26 aprilie curent, la cea de-a patra reuniune a Comisiei mixte moldo-române în domeniul apărării, care se desfăşoară la Bucureşti, România.
Potrivit Secretarului de Stat în domeniul politicii de apărare şi cooperării internaţionale, Dumitru Mînzărari, care este şi copreşedinte al comisiei din partea Ministerului Apărării al Republicii Moldova, agenda discuţiilor este una complexă. Aceasta cuprinde subiecte referitoare la cooperarea militară dintre instituțiile de apărare ale celor două state, asistența oferită Republicii Moldova de către Alianţa Nord-Atlantică, stadiul de implementare a Iniţiativei de Dezvoltare a Capacităţilor de Apărare (DCBI), precum și relaţia Republica Moldova — Uniunea Europeană în contextul Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC).
De asemenea, vor fi abordate noi posibilități de sprijin pentru reforma sectorului de apărare, care este în prezent în proces de derulare, şi va fi semnat Planul bilateral de cooperare între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale din România pentru anul 2018.