Comisia pentru decernarea Premiului Naţional s-a întrunit în prima ședință (FOTO)
Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional s-au întrunit astăzi în prima şedinţă, prezidată de vicepreședintele Comisiei, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, pentru a discuta aspecte organizatorice ale concursului.
În cadrul ședinței, membrii Comisiei au aprobat graficul de acțiuni privind desfășurarea ediției din acest an a concursului. Totodată, au fost discutate elementele inovative ale noului Regulament cu privire la organizarea concursului, aprobat la 23 mai curent, prin care a fost extins spectrul de realizări pentru care se acordă Premiul Național.
De asemenea, la ședință au fost discutate acțiunile ce se impun a fi realizate pentru buna organizare a concursului. În context, a fost punctată necesitatea diseminării către publicul larg a informației cu privire la noile criterii de selectare și evaluare a candidaților, dar și referitoare la noile domenii în care au fost realizate performanțe, incluse în concurs.
Premiile naționale, în valoare de 100 de mii de lei fiecare, vor fi decernate, tradițional, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenței.
- Facebook va demara o comisie pentru a cerceta rolul rețelor sociale în alegeri și în democrație
- Chiril Gaburici a convocat în ședință oamenii de afaceri din Turcia și Serviciul Vamal
- Prima Ședință a Consiliului național pentru problemele veteranilor de război
- Guvernul a aprobat un nou regulament pentru desfășurarea concursului Premiul Naţional