Comisia Pre-Vetting a încheiat audierea celui de-al doilea grup de candidați non-judecători care se vor membri ai CSM. Află cine s-a retras din concurs
Comisia Pre-Vetting a încheiat audierea celui de-al doilea grup de candidați non-judecători înaintați de Parlament la funcția de membru al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Opt candidați, din cei nouă înscriși în concurs, au acceptat să participe la interviul public și au răspuns la întrebările membrilor Comisiei.
Astfel, în perioada 14-21 iulie, Comisia i-a audiat pe candidații Aliona Corcenco, Veaceslav Guțan, Vitalie Sîli, Lucia Popescu, Ana Tipa, Iulian Muntean, Leonid Chirtoacă și Nicolae Agachi, în timp ce candidatul Vanu Jereghi s-a retras din concurs în procesul evaluării. În cadrul audierilor în ședință publică, membrii Comisiei au acordat candidaților mai multe runde de întrebări, pentru a clarifica neclaritățile rămase în urma comunicării scrise cu aceștia.
Potrivit Comisiei Pre-Vetting, printre subiectele relevante evaluării, abordate la audieri, au fost preponderent aspecte de integritate financiară, precum stilul de viață al candidaților, nerespectarea regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale, sursa economiilor în numerar deținute de candidați sau membrii familiilor acestora, subevaluarea prețurilor de vânzare-cumpărare, dar și neplata impozitului pentru creșterea de capital la vânzarea bunurilor. Verificările sub aspectul integrității financiare și etice au vizat o perioadă de 15 ani și s-au referit inclusiv la persoanele apropiate candidaților.
În perioada următoare Comisia Pre-Vetting va lucra la elaborarea deciziilor privind rezultatul evaluării celor opt candidați non-judecători.