Comisia Securitate a Parlamentului anunţă CINE a spart baza de date a companiei Starnet
Atacul cibernetic de la compania "Starnet" ar fi fost provocat de o persoană cu dereglări mintale. Declaraţia a fost făcută de membrii Comisiei Securitate a Parlamentului, care i-au audiat astăzi pe reprezentanţii Serviciului de Informaţii şi Securitate, dar şi ai altor instituţii.
În cadrul dosarului penal, iniţiat pe cazul atacului cibernetic asupra companiei "Starnet", au fost audiaţi doi cetăţeni moldoveni unul dintre care se presupune că are probleme psihice. Anchetatorii au constatat că o parte din vină o poartă şi conducerea companiei pentru că nu a putut preveni atacul.
"Ar fi corect să vorbim aici despre măsurile de securitate instituţiei unde s-au scurs informaţiile resprective. Cred că de aici trebuie de pornit. Ulterior, este şi aspectul legislative, care nu este cel mai performant. Cred că este prematur de vorbit despre estimarea daunei", a declarat directorul adjunct al SIS, Vadim Vrabie.
Unii deputaţi au rămas nemulţumiţi de aceste explicaţii.
"Explicaţiile au fost chiar copilăreşti ai autorităţilor resprective. Cel puţin, să încearcă de a plasa responsabilitate pe o persoană care are dereglări psihice. Tebuie urgent să adoptăm măsuri pentru a nu admite scurgerea informaţiilor de caracter personal pentru viitor", a spus deputatul PCRM, Artur Reșetnicov.
Membrii comisiei parlamentare au stabilit ca responsabilii din domeniu să vină cu propuneri pentru modificarea legislaţiei în termen de şapte zile.
"Noi avem baza legală pentru a proteja cetăţenii din Republica Moldova, dar noi trebuie să o sistematizăm, sa vedem care sunt neajunsurile şi încercăm să imbunătăţim legislaţia. Ceea ce s-a întâmplat cu "Starnet-ul", cred că, este un accident", a declarat președintele Comisiei de securitate națională, Veaceslav Untilă.