Comisia Unificată de Control, nedumerită de declaraţiile şefului delegaţiei transnistrene, Oleg Beleacov
Problemele din zona de Securitate, în vizorul Comisiei Unificate de Control (CUC). Pe data de 14 iunie 2012, la Bender. Principalele subiecte de discuţii au vizat aprobarea Raportului Comandamentului Militar Unit, în care s-a menţionat despre activitatea postului neautorizat de „grăniceri” al administraţiei de la Tiraspol în apropierea Hidrocentralei de la Dubăsari.
Astfel, delegaţia moldovenească a atras atenţia că funcţionarea acestui post de control nu este autorizată de CUC.
Totodată, au trezit nedumerire declaraţiile făcute de către şeful delegaţiei transnistrene, Oleg Beleacov, că este gata să denunţe decizia CUC a şedinţei extraordinare din 16 februarie curent şi a mai declarat că în Acordul privind măsurile de încredere şi dezvoltarea contactelor reglementează activitatea „grănicerilor” în Zona de securitate.
Delegaţia Republicii Moldova notează că prezenţa „grănicerilor” în Zona de securitate contrazice prevederile deciziilor CUC, iar Acordul din 1998 prevede doar „reducerea punctelor staţionare de control” şi substituirea acestora cu patrularea mobilă a forţelor pacificatoare.
Delegaţia Republicii Moldova în CUC reiterează apelul de nu a întreprinde acţiuni unilaterale de natură să tensioneze situaţia în Zona de securitate şi de a asigura respectarea cu bună credinţă a cadrului normativ al CUC şi funcţionarea operaţiunii de pacificare.