Comoară de 150 de milioane de euro, descoperită pe o epavă în Oceanul Atlantic
Embed:
Peste 200 de lingouri de argint au fost descoperite pe o epavă în Oceanul Atlantic, de către o companie americană de explorări marine. Comoara, în valoare de peste 150 de milioane de euro, a ajuns pe fundul oceanului în 1941, informează Euronews.
Vasul a fost scufundat în timpul celui de-al doilea război mondial, de un submarin german.
Reprezentanţii companiei Odyssey, care au făcut descoperirea, intenţionează să scoată la suprafaţă cele 7 milioane de uncii de argint începând cu primăvara anului viitor.
Aceasta ar putea fi cea mai valoroasă descoperire subacvatică făcută vreodată. Epava se află la o adâncime de 4.700 de metri, în largul coastelor Irlandei, şi a fost găsită cu ajutorul unui submarin teleghidat.