COMOARA DIN GRĂDINĂ: O familie din Bălți a găsit în curte oseminte şi oale
Embed:
Nici nu bănuiau ce comoară se ascunde sub casa lor. O familie din municipiul Bălți a găsit oase umane și bucăți de vase vechi în timp ce făceau săpături pentru a-şi extinde beciul. Lia Tihon spune că iniţial soţul ei nu a atras nicio atenţie primelor vestigii descoperite.
"Soțul săpa intrarea pentru beci și a găsit două oale. Apoi au ieșit la iveală oasele și am înțeles că aparțin unui om și am anunțat poliția. Iniţial am crezut că oasele sunt din timpul celui de-al Doilea Război Mondial", a spus locuitoarea municipiului Bălți, Lia Tihon.
Polițistul de sector a venit imediat la faţa locului curios ce au găsit oamenii, pentru că este pasionat de arheologie.
"Am anunțat Agenția Națională de Arheologie ca să facă corect toate săpăturile, să fie ridicate corect osemintele și vasele", a spus polițistul de sector, IP Bălți, Ciprian Vladimirov.
Arheologii spun că în această zonă e posibil să fi fost un cimitir lăsat de triburile germanice, care în timpul migrărilor au trecut și pe teritoriul nostru. Specialiștii din cadrul Agenției Arheologice au continuat săpăturile și au mai descoperit bijuterii.
"Cel mai probabil era un schelet de femeie, după presupunerile mele din cauza că au fost descoperite podoabe. Avem o fibulă de bronz care a fost descoperită în zona umărului drept și un colier de mărgele", a spus specialistul Agenției Naționale Arheologice, Ion Noroc.
Vecinii familiei Tihon sunt impresionaţi de descoperirea arheologică.
"Copiii spun că poate ar trebui să săpăm și noi că posibil vom găsi ceva."
"Eu cred că nu e nevoie de răscolit pământul și de lăsat în pace ceea ce e în pământ."
Vasele urmează să fie restaurate și expuse în muzeul din municipiul Bălți.