Compania auto care investeşte cel mai mult în cercetare şi dezvoltare la nivel mondial
Cu 9.5 miliarde de euro investite în cercetare şi dezvoltare, Volkswagen Group profită, astfel, de cumpărarea mărcii Porsche pentru a se aşeza confortabil pe prima poziţie a topului mondial. Compania germană a crescut volumul de investiţii în această zonă cu 32.1% faţă de anul precedent şi reuşeşte să devină prima corporaţie europeană care deţine primul loc în acest top din anul 2004 încoace.
Pe locul al doilea în clasamentul constructorilor auto şi pe cinci la general se află Toyota, cu 7.07 miliarde de euro şi o creştere de 3.5%. Japonezii sunt urmaţi de Daimler, constructor care a investit 5.64 miliarde de euro, ocupă poziţia a 11-a la acest capitol între companiile lumii indiferent de domeniu şi care lasă în afara podiumului General Motors (5.56 mld euro, locul 12 la General), compania americană care a terminat anul trecut pe locul al doilea într-un alt clasament important, cel al vânzărilor auto la nivel mondial.
Poziţiile pe care le ocupă Volkswagen Group şi Daimler în clasamentul absolut al companiilor care investesc în cercetare şi dezvoltare este definitoriu şi pentru zona europeană, acolo unde companiile auto deţin cea mai mare proporţie a bugetelor topire în zona R&D (38 de miliarde de euro, 25% din total). Printre celelalte companii auto sau conexe care au investit sume importante în zona cercetării se numără Bosch (4.92 mld euro, locul 14 la General), Honda (4.9 mld euro, locul 16), Ford (4.16 mld euro, locul 23), BMW (3.95 mld euro, locul 27) şi Fiat (3.29 mld euro, locul 34).
LOC | COMPANIE | INVESTIŢIE ÎN R&D 2012 | TOTAL ANGAJAŢI | |
Miliarde euro | % Evoluţie 11/12 | |||
1 | VW Group | 9.51 | +32.1 | 525.245 |
5 | Toyota | 7.07 | +3.5 | 333.498 |
11 | Daimler | 5.64 | +0.2 | 275.087 |
12 | General Motors | 5.58 | -9.3 | 213.000 |
14 | Bosch | 4.92 | +16.1 | 305.877 |
16 | Honda | 4.90 | +7.8 | 190.338 |
23 | Ford | 4.17 | +3.8 | 171.000 |
25 | Nissan | 4.11 | +9.8 | 160.530 |
27 | BMW Group | 3.95 | +17.2 | 105.876 |
34 | Fiat | 3.29 | +51.5 | 214.836 |
39 | Denso | 2.94 | +12.4 | 132.276 |
48 | PSA Peugeot-Citroen | 2.48 | -5.8 | 204.287 |
58 | Renault | 1.89 | -8.5 | 127.086 |
60 | Continental | 1.83 | +7.9 | 169.639 |
73 | Tata Motors | 1.49 | +77.6 | 62.716 |
91 | Aisin | 1.18 | +11.2 | 83.378 |
108 | Suzuki | 1.04 | +8.6 | 55.948 |
119 | Hyundai | 0.93 | -36.2 | n/a |
120 | Delphi | 0.91 | 0.0 | n/a |
129 | ZF | 0.85 | +12.5 | 73.867 |
143 | Mazda | 0.79 | -1.9 | 37.867 |
152 | Bridgestone | 0.73 | -1.4 | 143.448 |
155 | Valeo | 0.71 | +14.3 | 72.600 |
159 | SAIC | 0.69 | -4.1 | 6.146 |
169 | Michelin | 0.62 | +5.1 | 113.443 |
172 | Yamaha | 0.61 | +7.2 | 53.958 |
173 | Kia Motors | 0.60 | +127.3 | n/a |
226 | Fuji Heavy Industries | 0.43 | +2.6 | 27.509 |