Compania "Dufreemol" este dispusă să angajeze un avocat străin pentru apărarea intereselor Moldovei la CEDO
Compania "Dufreemol" este dispusă se angajeze un avocat străin de înaltă calificare pentru apărarea intereselor Moldovei la CEDO în procesul intentat de compania "Le Bridge". Anterior, "Le Bridge" s-a adresat Arbitrajului Internaţional, cerând de la autorităţile moldovene compensarea unui prejudiciu în mărime de 50 de milioane de euro.
Potrivit unui comunicat de presă al Companiei "Dufreemol", Curtea Supremă de Justiţie a confirmat legalitatea deciziilor pronunţate în litigiile companiilor "Dufreemol" şi "Le Bridge". Compania "Dufreemol" a criticat dur recursul oponentului său la Centrul internaţional pentru reglementarea litigiilor investiţionale de pe lângă Banca Mondială, acesta fiind, în opinia lor, o încălcare a procedurii internaţionale.
În acest sens, compania face referire la Convenţia cu privire la reglementarea litigiilor investiţionale între state şi persoane fizice sau juridice. În Convenţie se menţionează că examinarea litigiilor este posibilă, dacă ambele părţi (prin urmare, şi Republica Moldova) se adresează arbitrajului.
Temei pentru adresarea companiei "Le Bridge" la Arbitrajul Internaţional a servit anularea contractului cu privire la crearea reţelei de magazine Duty Free. Până acum, compania "Le Bridge" a pierdut în instanţele naţionale toate procesele.
- Sărut franţuzesc de la revedere: "Le Bridge Corporation Limited" vrea 50 de milioane de euro de la Moldova
- Compania Le Bridge nu renunţă: Vrea despăgubiri de 50 de milioane de euro
- Scandalul duty free continuă: "Dufremol" acuză "Le Bridge Corporation Limited" de escrocherie
- CSJ despre acuzaţiile aduse de reprezentanţii "Le Bridge Corporation Limited"