Compania Graphisoft a inaugurat o statuie în cinstea cofondatorului "Apple", Steve Jobs
Steve Jobs are o statuie în mărime naturală. Compania Graphisoft din Budapesta, Ungaria este cea care a inaugurat prima sculptură a cofondatorului Apple.
Statuia, construită din bronz, a fost instalată în parcul Graphisoft din Budapesta. Fondatorul acestei companii, Ganor Bojar, l-a cunoscut pe Steve Jobs, în 1984, în Germania. Atunci, cei doi au pus bazele unei colaborări durabile şi pline de succes.
Bojar a descris "Apple" drept o religie, iar pe Steve Jobs - reprezentant al revoluţiei tehnologice, care poate fi comparată doar cu descoperirea scrisului. Statuia îl reprezintă pe Jobs, în ţinuta care l-a făcut cunoscut, maletă, blugi, tenişi şi o barbă îngrijită. Statuia are aproape doi metri şi o greutate de 220 de kilograme. Cofondatorul companiei Apple, Steve Jobs, a murit pe 5 octombrie de cancer pancreatic.