Compania românească OMV Petrom, interesată de livrarea gazelor naturale Republicii Moldova
Compania românească OMV Petrom este interesată de livrarea gazelor naturale Republicii Moldova. Declaraţii în acest sens a făcut directorul companiei Radu-Sorin Căprău, în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu ministrul Economiei de la Chişinău, Chiril Gaburici.
Acest lucru este posibil datorită construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău.
Potrivit ministrului, scopul autorităţilor este să asigure competitivitatea în acest sector, astfel încât preţul gazului să scadă. La rândul lor, cei de la OMV Petrom apreciază deschiderea Guvernului de la Chişinău faţă de mediul de afaceri.
Segmentul de gazoduct Iaşi-Ungheni a fost dat în exploatare în 2014, iar până la sfârşitul anului, compania Transgaz s-a angajat să extindă conducta până la Chişinău. Costul total al lucrărilor sunt evaluate la 105 milioane de euro, banii acordaţi de BERD, Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană.
OMV Petrom este compania cu cele mai mari vânzări de carburanţi şi gaze din România. În 2017 aceasta a avut o cifră de afaceri de peste patru miliarde de euro. Compania are 81 de benzinării şi pe teritoriul ţării noastre.