Compania Tesla a devenit cel mai valoros producător de maşini din Statele Unite
Compania Tesla, cofondată de Elon Musk, a întrecut General Motors (GM) şi a devenit cel mai valoros producător de maşini din Statele Unite, cu o capitalizare de piaţă de peste 50 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, citat de go4it.ro.
La doar o săptămână după ce a întrecut Ford ca valoare de piaţă pe bursă, Tesla a urcat cu 3,3% la începtul săptămânii, majorându-şi capitalizarea de piaţă la 50,9 miliarde de dolari. Producătorul de maşini electrice a încheiat ziua valorând cu 64 de milioane de dolari mai mult decât GM. Compania cofondată de Musk a ajuns în clasamentul primilor cinci producători la maşini la nivel mondial.
În prezent, Tesla este al şaselea producător de maşini, după capitalizarea de piaţă, după Toyota Motor, Daimler AG, Volkswagen AG, BMW AG şi Honda.
Tesla are o capitalizare de piaţă de 172 de miliarde de dolari, în timp ce Honda are aproape 52 de miliarde de dolari.
GM se aşteaptă să câştige mai mult de 9 miliarde de dolari în acest an, iar analiştii prezic că Ford va genera un profit ajustat de aproape 6,3 miliarde de dolari. Compania Tesla este aşteptată să piardă mai mult de 950 de milioane de dolari.
Tesla a întrecut Ford ca valoare de piaţă pe bursă, după ce acţiunile producătorului de maşini electrice au crescut cu 7%, la finalul şedinţei de tranzacţionare de luni, 3 aprilie.
- Accident "prevăzut" de o mașină Tesla înainte să aibă loc. Cum a fost posibil (VIDEO)
- Un angajat Tesla acuză condițiile grele de muncă de la fabrica din California. REACŢIA lui Musk
- Un șofer de Tesla și-a sacrificat mașina pentru a opri o alta scăpată de sub control
- Miliardarul Musk: Oamenii trebuie să devină cyborgi pentru a rămâne relevanți în era inteligenței artificiale
- #realIT. Elon Musk: Oamenii trebuie să devină cyborgi, dacă vor să rămână relevanți
- #realIT. Neuralink ne va conecta creierele la computere