Compania Twitter ar putea împrumuta sute de milioane de dolari
Twitter negociază cu mai multe bănci un împrumut care ar putea ajunge la câteva sute de milioane de dolari, pentru a avea o flexibilitate mai ridicată înaintea listării la bursă, aşteptată pentru acest an, potrivit Financial Times, citat de Ziarul Financiar.
Detaliile împrumutului nu sunt încă finalizate. Twitter ar urma astfel exemplul altor companii, precum Facebook şi Zynga, care au luat împrumuturi substanţiale înainte de listare pentru a profita de condiţiile favorabile, scrie publicaţia britanică.
Compania negociază cu mai multe bănci, inclusiv JPMorgan Chase şi Morgan Stanley, au declarat surse apropiate situaţiei. Linia de finanţare ar putea depăşi 500 de milioane de dolari şi s-ar putea apropia de un miliard de dolari, a afirmat una dintre surse.
O altă sursă a spus că nu a fost luată încă o decizie asupra sumei. Reprezentanţi ai Twitter şi ai celor două bănci au refuzat să comenteze. Fondurile ar asigura Twitter capital de lucru suplimentar pentru extindere şi pentru achiziţii rapide în lunile următoare.