Compania "Wizz Air" a operat primele zboruri low-cost din Chişinău. "Este accesibil pentru toţi şi putem călători mai des"
De astăzi, moldovenii se pot bucura de zboruri low-cost din Chişinău. Zborurile sunt operate de compania Wizz Air, iar primele curse sunt spre oraşele italiene Veneţia şi Roma. Pasagerii s-au arătat mulţumiţi de noutate şi spun că, de acum încolo, vor zbura mai des.
Avionul cu destinaţia Veneţia a decolat în acestă dimineaţă, de pe aeroportul din Chişinău, la ora 10.55, iar cel cu destinaţia Roma va decola la ora 19:20.
Oamenii sunt mulţumiţi de preţurile companiilor low-cost şi spun că astfel vor reşi să economisească mai mulţi bani. Ei au cumpărat bilete pentru noua cursă încă acum câteva luni.
"Astă vară am mers din nou şi pentru soţie şi copil am plătit patru sute şi dus-întors, acuma 200, practic jumătate de preţ şi e foarte convenabil".
"Acum preţul este accesibil. Cu 100 de euro tur-retur cred că este posibil de a zbura".
"Am cumpărat on-line şi într-adevăr este mai ieftin şi convenabil. Am luat 100 de euro biletul. Aşa poate mă costa 200".
"80 de euro. Nu este scump. Adică este accesibil pentru toţi şi putem călători mai des".
"Probabil 100 de euro dus-întors. La vreo 250 de euro avea să ne coste cu alte companii, adică e mai low decât de obicei".
Biletele pot fi cumpărate direct pe site-ul companiei, wizzair.com, iar preţul începe de la 20 de euro într-o direcţie. Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână.