Companiile aeriene Continental şi United au fuzionat
Directorii companiilor aeriene Continental şi United au aprobat acordul de fuziune pentru a crea cel mai mare operator de zboruri din lume, scrie Sky News. Noua companie îşi va păstra numele United şi va avea sediul central la Chicago.
Compania va fi condusă de directorul Contintal, Jeffery Smisek, iar Glenn Tilton va fi preşedintele consiliului de administraţie. Acordul, în valoare de 3 miliarde dolari, va oferi noii companii cea mai mare cotă de pe piaţa mondială aeriană. Astfel, cele două companii vor deţine 6 la sută din cota de piaţă la nivel global şi 20 la sută în Statele Unite. Cei doi operatori au împreună venituri de peste 29 de miliarde de dolari în urma afacerii. În prezent United Airlines este a treia mare companie aeriană americană iar Continental se situează pe locul patru.