Complex sportiv MODERN în localitatea Costeşti. Când vor începe lucrările
Sportul şi modul sănătos de viaţă sunt în capul mesei în satul Costeşti din raionul Ialoveni.
Pentru că localnicii nu-şi imaginează viaţa fără activitate fizică, autorităţile au decis să ridice un complex modern, unde tinerii talentaţi se vor putea antrena în cele mai bune condiţii.
Lucrările ar trebuie să înceapă până la sfârşitul primăverii şi vor dura doi ani.
Noul complex sportiv, cu o capacitate de 1500 de locuri, va include un teren de fotbal și câteva piste de alergare.
"Acest proiect a fost depus în acest an la Agenţia Dezvoltare Regională Centru şi a trecut toate etapele. Am fost înştiinţat de hotărârea comisiei interministeriale recent că a fost selectat ca şi proiect de finanţare pentru anii 2017- 2018", a spus primarul satului Costești, Natalia Petrea.
Complexul sportiv va găzdui competiţii locale, regionale și chiar naționale.
"La noi până acuma nu a existat asemenea infractructură. Contrucţia unui teren de fodbal cu acoperire artificială. A tribunelor într-un număr de 1500 de locuri a blocului administratv şi sanitar",a susţinut directorul ADR, Centru, Viorel Jardan.
Localnicii apeciază inițiativa autorităților.
Cei mai bucuroși sunt copiii, care spun că vor avea unde petrece timpul liber.
În satul Costești sunt 4000 de sportivi activi de toate vârstele.
Costul complexului este de 32 de milioane de lei.
Peste 22 de milioane sunt oferite de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, iar 10 milioane - de Federația Moldovenească de Fotbal.
- MOMENTUL în care prima mașină explodează la Istanbul, surprins de un martor ocular (VIDEO)
- VESTE BUNĂ pentru exportatori! Procedura de obținere a certificatelor fitosanitare, SIMPLIFICATĂ
- Iresponsabilitatea închide grădiniţe. Peste o sută de copii din raionul Rîşcani nu vor merge la instituţii preşcolare