Compromis între Kiev și Moscova. Până când vor avea voie TIR-urile rusești să tranziteze Ucraina
Ucraina va permite TIR-urilor ruseşti să tranziteze teritoriul său până în data de 25 februarie. O decizie similară a fost luată şi de autorităţile de la Moscova, în colaborare cu cele de la Kiev. Potrivit presei internaţionale, hotărârea a fost luată pentru ca şoferii să se poată întoarce acasă.
În ambele cazuri, TIR-urile vor fi însoţite de echipaje de poliţişti până la ieşirea din ţară.
Ieri, Kievul a interzis camioanelor care transportă mărfuri din Rusia să tranziteze teritoriul Ucrainei.
Decizia a fost luată ca o reacţie la o hotărâre similară a Federaţiei Ruse. Ucraina acuză Rusia de încălcarea regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a acordurilor bilaterale referitoare la transportul auto de mărfuri.
La rândul lor, autorităţile de la Moscova susţin că din cauza acestei decizii, Ucraina ar putea fi sancționată de Uniunea Europeană.