Comuna Cucuruzeni din raionul Orhei a fost iluminată de echipa Partidului „ȘOR”
Comuna Cucuruzeni, din care face parte satul-reședință cu același nume și Ocnița-Răzeși, a fost complet iluminată, la 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice. Datorită acestui proiect, cei peste 1700 de locuitori ai comunei se simt în siguranță noaptea pe străzi.
Locuitorii comunei Cucuruzeni sunt foarte bucuroși că lumina a ajuns pe toate străzile localității și menționează că era greu de deplasat pe timp de noapte, iar în prezent lucrurile s-au schimbat! Potrivit acestora, viața de la sat a devenit din nou atractivă.
Potrivit primarului comunei Cucuruzeni, Ilia Pranețchii, proiectul iluminatului stradal a costat aproximativ 1,3 milioane de lei.
„În comuna Cucuruzeni, nu s-au implementat până acum astfel de proiecte voluminoase, care implică eforturi și cheltuieli foarte mari. Datorită implicării reprezentanților Consiliului raional Orhei și echipei Partidului „ȘOR”, noi am reușit să iluminăm localitatea. Acest proiect nu doar le oferă localnicilor posibilitatea să circule liber și în siguranță pe drum, ci și va contribui la diminuarea furturilor. Datorită acestor proiecte, loturile de teren și casele din comună sunt foarte solicitate”, a menționat primarul Ilia Pranețchii.
La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că proiectele de infrastructură care sunt realizate la Cucuruzeni au scopul de a-i reda localității valoarea pe care o are. Lucrurile frumoase abia încep, a promis Dinu Țurcanu.
„Și iluminatul stradal, și terenurile de joacă și asfaltarea străzii sunt proiecte destinate pentru oameni, pentru noile generații, pentru a le oferi un viitor frumos, aici, acasă. Aceasta este menirea noastră, de a le reda satelor valoarea, menirea de altă dată. Și ușor, ușor Orheiul se ridică din genunchi și devine mândru așa cum îi este firea. Vă garantez, lucrul abia începe. Nouă nu ne rămâne decât să stăm grămăjoară și să ne susținem reciproc. Noi ne ținem de cuvânt”, a afirmat Dinu Țurcanu.
Potrivit doamnei deputat Marina Tauber, vicepreședinte al Partidului Politic „ȘOR”, odată cu inaugurarea iluminatului stradal în comuna Cucuruzeni, peste 95 la sută din localitățile din raionul Orhei sunt iluminate.
„Atunci când venim la Orhei, din alte raioane, vedem o imagine frumoasă și un contrast mare. Unora poate nu le pare mare lucru când este vorba despre iluminarea stradală. Aceasta, însă, înseamnă, protecție, securitate și un trai cât mai sigur. Ne bucurăm că anume noi stăm în spatele proiectelor importante și prioritare pentru țara noastră. Nu putem vorbi despre Europa, dacă nu avem toalete, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, drumuri bune. Mai avem multe lucruri de făcut. Dacă vom fi uniți, în localitatea dvs., va fi ca la Orhei”, a dat asigurări Marina Tauber.
În același timp, domnul Ilan Șor, Deputat al actualului Legislativ, președintele Partidului Politic „ȘOR” s-a arătat bucuros că locuitorii comunei Cucuruzeni nu vor mai trebui să meargă noaptea pe străzi întunecate și se vor simți, în sfârșit, în siguranță.
„Aprinderea luminii pe străzile din Cucuruzeni demonstrează un singur lucru: orice promisiune făcută de noi este îndeplinită. Suntem oameni de cuvânt. Și așa cum s-a întâmplat până astăzi, exact așa va fi și de acum încolo. Toate localitățile în care ne bucurăm de încredere din partea cetățenilor vor avea parte de sprijin și din partea noastră. Este un parteneriat bazat pe încredere și respect reciproc”, a dat asigurări Ilan Șor.
În prezent, în comuna Cucuruzeni, se află în desfășurare un alt proiect important. Este vorba despre renovarea integrală a gimnaziului din localitate, care costă aproximativ cinci milioane de lei. Anterior au fost renovate mai multe drumuri locale și au fost construite două terenuri de joacă pentru copii.