Comuniştii au decis: Muntean, Postoico şi Zagorodnîi vor negocia cu AIE privind alegerea şefului statului
Partidul Comuniştilor a desemnat trei deputaţi, care vor purta negocieri cu partidele din Alianţa de guvernare, privind alegerea şefului statului şi identificarea unui posibil candidat la preşedinţie. Deputaţii desemnaţi de PCRM sunt Iurie Muntean, Maria Postoico şi Anatolie Zagorodnîi.
Potrivit unui comunicat al partidului, secretarul executiv al PCRM, Iurie Muntean, l-a informat, ieri, pe preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, despre această decizie a comuniştilor.
De asemenea, Muntean a negat informaţia potrivit căreia Partidul Comuniştilor a lansat o invitaţie la negocieri doar Partidului Democrat. Acesta a menţionat că PCRM şi-a demonstrat disponibilitatea de a participa la tratative cu toate formaţiunile din actualul Legislativ.
"PCRM şi-a demonstrat disponibilitatea de a participa la negocieri cu toate partidele din actualul Parlament fără a da prioritate în acest sens vre-o unuia dintre ele. În acelaşi timp, Muntean a declarat că PCRM este gata să dialogheze cu fiecare partid în parte şi nu va participa la careva discuţii cu AIE", a menţionat Iurie Muntean.
Anterior, Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că fracţiunea sa trebuie să prelungească discuţiile cu AIE în vederea identificării unui candidat pentru fotoliul prezidenţial şi dacă acestea vor fi constructive, comuniştii vor vota şeful statului.