Comuniştii cer naţionalizarea Băncii de Economii
Comuniştii cer naţionalizarea Băncii de Economii a Moldovei. Preşedintele Comisiei de anchetă în cazul BEM, Oleg Reidman, a declarat că deputaţii PCRM care fac parte din comisie vor insista ca acest subiect să fie inclus în raportul final privind situaţia instituţiei financiare.
Potrivit preşedintelui Comisiei parlamentare de anchetă, Oleg Reidman, singura modalitate de soluţionare a problemelor Băncii de Economii este naţionalizarea instituţiei.
"Membrii comisiei din partea PCRM vor insista pe naţionalizarea BEM şi includerea acestui punct în raportul comisiei, pentru a asigura un control de 100% al statului asupra băncii", a subliniat Reidman.
Publika.md aminteşte că, astăzi, Comisia de anchetă l-a audiat pe premierul în exerciţiu Vlad Filat.
- Drăguţanu: Discuţiile pe marginea situaţiei de la BEM sunt constructive, căutăm soluţii
- Comisia de anchetă în cazul BEM şi-ar putea prezenta raportul săptămâna viitoare
- Reidman: Naţionalizarea Băncii de Economii nu este unica soluţie în acest moment
- "Există mai multe scenarii prin care se urmăreşte preluarea BEM. Dacă instituţia va falimenta, celelalte bănci vor cădea una după alta"