Comuniştii propun SĂ ÎNCEAPĂ VACANŢA DEPUTAŢILOR
Foto: publika.md
Deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova vor ieşi în curând în vacanţă. Potrivit preşedintelui fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, cel mai probabil acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, după şedinţa de vineri, de pe data de 12 iulie.
Cu o solicitare în acest sens au venit parlamentarii comunişti, iar liberal-democraţii au susţinut propunerea.
Publika.md aminteşte că, anul trecut, ultima şedinţă din sesiunea primăvară-vară a avut loc, de asemenea, pe 12 iulie.
- Vacanţa deputaţilor, motiv de ceartă în Parlament. "Cei de la guvernare n-au decât să plece la odihnă pentru vreo 20 de ani"
- Parlamentarii, cu gândul la vacanţă. IATĂ destinaţiile turistice preferate ale deputaţilor
- Guvernul vrea ca ultima şedinţă din lună a Parlamentului să fie dedicată opoziţiei. Iniţiativa, criticată de formaţiunile din Legislativ