Comuniştii se bucură în tăcere de liberalizarea regimului de vize. "Vor călători liber şi după ce vor pierde paşaportul diplomatic"
Euforia şi bucuria întregii ţări provocată de liberalizarea regimului de vize, nu este împărtăşită şi de opoziţia parlamentară. Ba mai mult, comuniştii nici nu s-au ostenit să felicite cetăţenii Republicii Moldova cu acest eveniment istoric, aşa cum au făcut-o mai mulţi oficiali străini. Acest fapt a fost confirmat de premierul, Iurie Leancă şi preşedintele Parlamentului, Igor Corman în cadrul emisiunii "Fabrika".
"Nici ieri, nici azi nu am văzut şi nici nu am auzit vreun deputat comunist. Ceea ce s-a întâmplat ieri înseamnă mai multă libertate, mai multă demnitate pentru cetăţenii ţării noastre. Atunci când am organizat vizita "Avionului fără vize" spre Atena, am telefonat-o personal pe doamna Postoico şi am invitat-o să meargă cu noi. Mi-a spus că va reveni cu un apel, după care la câteva ore m-a anunţat prin ofiţerul de presă că nu va participa la eveniment. Constat pentru a câta oară că opoziţia parlamentară nu are nimic cu preocupările reale ale cetăţenilor noştri, nu simte cu ei şi nu are soluţii pentru problemele lor", a declarat Iurie Leancă în cadrul emisiunii Fabrika.
La acelaşi subiect, preşedintele Parlamentului, Igor Corman a declarat: "Nu cred că există vreun moldovean care să spună că regimul liberalizat de vize nu este un lucru bun. Nu putem aştepta de la opoziţie, într-un an electoral să ne felicite cu realizările noastre. Cred totuşi, că în sufletul lor se bucură şi ei de acest lucru. Acesta de fapt este şi rolul opoziţiei, să critice guvernarea. Ar fi fost un lucru frumos din partea lor, să adreseze un mesaj de felicitare cetăţenilor cu aceste eveniment".
În acelaşi context, Iurie Leancă a adăugat: "Cred că în adâncul inimii lor foarte mult se bucură, pentru că mai au la dispoziţie doar jumătate de an pentru a circula liber cu paşaportul diplomatic, după care vor beneficia de facilităţile celui biometric. Nu este un secret faptul că le place să meargă în Europa, la Iaşi şi la Bucureşti, de aceea îi felicit că şi după încheierea mandatului vor putea călători liber", a conchis pe un ton ironic premierul Iurie Leancă.
Publika.md aminteşte că, ieri 28 aprilie, a intrat în vigoare ... semnată de Parlamentul European prin care Republica Moldova a obţinut regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Acest eveniment istoric, oferă posibilitatea tututor cetăţenilor Republicii Moldova să călătorească liber în spaţiul UE doar cu paşaportul biometric şi resursele financiare pentru întreţinere. În baza acestui acord, cetăţenii moldoveni pot călători pe teritoriul UE timp de 90 de zile.