Comuniştii se prăbuşesc în sondaje. VEZI ce partide ar intra în Parlament, dacă s-ar organiza alegeri duminica viitoare
Partidul Comuniştilor scade drastic în sondaje. În doar jumătate de an, numărul alegătorilor PCRM s-a redus aproape în jumătate. În uşoară scădere sunt şi liberal-democraţii. Democraţii înregistrează însă o ascensiune semnificativă. Sunt datele Barometrului de Opinie Publică prezentat astăzi.
Potrivit studiului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, pentru comunişti şi-ar da votul doar 14 la sută dintre alegători, cu o scădere de peste 10 la sută în doar jumătate de an. Acelaşi scor l-ar obţine şi liberal-democraţii. La o distanţă mică este Partidul Democrat, pentru care ar vota 12 la sută dintre alegători. Democraţii au urcat cu patru la sută faţă de luna aprilie. Studiul arată că pentru Partidul Patria, condus de Emil Ciobu, ar vota opt la sută dintre moldoveni. Câte 7 la sută ar acumula socialiştii şi liberalii. Numărul indecişilor este de 17 la sută.
Din numărul alegătorilor decişi pentru comunişti şi liberal-democraţi ar vota 21 la sută dintre moldoveni. În acest caz, numărul alegătorilor comunişti a scăzut de aproape două ori. În schimb, numărul votanţilor Partidului Democrat a crescut cu peste cinci la sută. Liberalii şi socialiştii acumulează 10 la sută din simpatiile persoanelor intervievate care au exprimat o opţiune de vot.
Iar numărul alegătorilor decişi a crescut cu patru la sută.
Sondajul a fost realizat de Centrul de Analize Sociologice la comanda Institutului de Politici Publice, în perioada 26 octombrie - 13 noiembrie, pe un eşantion de 1109 de persoane. Marja de eroare este de plus minus trei la sută.
- Numărătoarea inversă a început: Până la alegeri a rămas exact o lună, iar CEC nu va înregistra concurenţi electorali
- Stop depunerii actelor la CEC! Până acum au fost înregistraţi 20 de concurenţi în cursa electorală
- SONDAJ: Cinci partide au şanse să ajungă în Legislativ în urma alegerilor parlamentare