Comuniștii se tem să piardă neutralitatea
Comuniştii se tem că Moldova ar putea să-şi piardă statutul de neutralitate. De aceea, ei au expediat în Parlament un proiect de lege cu privire la statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Deocamdată, proiectul a fost discutat doar în Comisia protecţie socială, sănătate şi familie şi în Comisia agricultură şi industrie alimentară.
În ambele comisii, reprezentanţii Alianţei de guvernare, cu votul majoritar, au dat documentului aviz negativ. Deputaţii AIE au declarat că statutul de neutralitate al Moldovei este stipulat în Constituţie şi, astfel, nu mai este nevoie de o altă lege.
Pe de altă parte, deputatul comunist, Grigore Petrenco, unul dintre autorii acestui proiect, spune că actuala guvernare nu intenţionează să respecte statutul de neutralitate, din momentul în care pledează pentru integrarea Moldovei în structurile euro-atlantice.
Menţionăm că proiectul conţine 18 articole bazate pe teme economice, politice, militare şi umanitare. PCRM cheamă reprezentanţii societăţii civile, experţi, dar şi membrii de partid să discute iniţiativa. Totodată, autorii proiectului declară că sunt conştienţi de faptul că acesta poate fi respins, dar tot ei menţionează că este foarte actual pentru Republica Moldova şi că acesta va fi adoptat de Legislativ.