Comuniştii şi social-democraţii, solidari: Să fie interzis marşul de Ziua Unirii!
Partidul Social-Democraţilor şi cel al Comuniştilor îi solicită primarului Dorin Chirtoacă să împiedice desfăşurarea evenimentului dedicat Zilei Unirii. Formaţiunile vor ca edilul să se adreseze în instanţa de judecată, astfel încât să fie interzis marşului planificat pentru data de 25 martie, de ziua Unirii Basarabiei cu România.
În acest sens, social-democraţii sunt siguri că instanţa de judecată va enunţa o sentinţă în regim de urgenţă, dacă cererea va veni anume din partea primarului Chirtoacă.
"Această acţiune vine să instige cetăţenii Republicii Moldova în adepţi ai unirii cu România şi cei care sunt împotrivă. O nouă dispersare a societăţii noastre pe criterii de pro-românesc şi anti-românesc va distruge întreg sistem al statului", se specifică în solicitare.
Social-democraţii mai spun că primarul general a demonstrat neglijenţă pentru că nu a reacţionat cu privire la organizarea marşului.
Comuniştii i-au expediat edilului o solicitare similară, în care precizează că vor să fie iniţiată o procedură judiciară, privind interzicerea întrunirilor din data de 25 martie.
Pe 27 martie se împlinesc 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.