Comunitatea internaţională a condamnat exploziile de la frontiera dintre Turcia şi Siria
Exploziile de la frontiera dintre Turcia şi Siria au fost condamnate în cei mai duri termeni de către comunitatea internaţională. Între timp, oficialii de la Ankara spun că au fost identificaţi autorii atentatelor de ieri.
Statele Unite au condamnat dublul atac din localitatea Reyhanli din sudul Turciei şi au anunţat că vor oferi autorităţilor tot sprijinul necesar pentru a-i identifica şi pedepsi pe cei care se fac vinovaţi.
Iar Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a catalogat atacurile din Turcia drept "demne de dispreţ" şi a transmis condoleanţe famiilor victimelor tragediei.
În acelaşi timp, şeful diplomaţiei britanice a transmis un mesaj de solidaritate poporului turc.
Între timp, oficialii de la Ankara spun că atacurile ar avea legătură cu organizaţii apropiate regimului de la Damasc.
Damascul nu a comentat deocamdată atacurile.