Concediu de politician. IATĂ destinaţiile preferate ale demnitarilor în această iarnă
Deputaţii se pregătesc pentru un an greu. Aşa cum 2014 aduce şi alegeri parlamentare, aleşii poporului au mers să se întremeze peste hotarele ţării. Ucraina şi România, dar şi alte ţări ale Europei au fost destinaţiile alese în acest an pentru vacanţă.
Liberalul Mihai Ghimpu a ales să viziteze câteva oraşe europene. Politicianul şi-a început călătoria din România, apoi a mers în Ungaria şi Slovacia. Ghimpu îşi împărtăşeşte impresiile despre locurile pe care le-a vizitat pe pagina sa de pe o reţea de socializare.
În ţara vecină a ales să se relaxeze şi comunistul Eduard Muşuc. Deputatul PCRM a postat o poză de la staţiunea turistică din Slănic Moldova. Colegul său de partid Alexandr Petkov îşi petrece vacanţa la Odesa, Ucraina. Tot în Ucraina a mers şi deputatul PCRM Anatolie Zagorodnâi. Acesta apare într-o poză de la o mănăstire din Kiev.
Democratul Oleg Ţulea s-a refugiat pentru trei zile, împreună cu familia şi câţiva prieteni, la câteva mănăstiri renumite din România, şi anume Voroneţ, Moldoviţa şi Suceviţa. Socialistul Igor Dodon şi liberal-democratul Alexandru Cimbriciuc au mers la munte. Igor Dodon nu face publică locaţia, iar Cimbriciuc a schiat pe pârtiile staţiunii Bucovel, din Ucraina.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, şi-a petrecut vacanţa împreună cu familia în Finlanda, acolo unde l-au vizitat pe Moş Crăciun în Laponia, s-au plimbat cu renii şi au schiat.