Conceptul noului iPhone 7 combină trăsături ale Samsung Galaxy S6 şi iPhone 6 (VIDEO)
Lumea deja așteaptă apariția noului iPhone 7. E adevărat că mai sunt câteva luni până când acesta va fi dezvăluit, iar până să vedem noua generație de iPhone-uri, Apple pregătește cel mai ieftin iPhone 6 de până acum: iPhone 6c. Chiar și așa, un grup de designeri de la ConceptsiPhone au creat conceptului unui telefon hibrid care combină design-ul lui iPhone 6 cu cel al lui Samsung Galaxy S6.
Numit "iPhone 7 Edge" telefonul combină designul celor două cele mai populare telefoane din ziua de azi. Dispozitivul are o carcasă cromatică inspirată aproape 100% din aspectul tipic iPhone, încă ecranul este curbat în stil 3D așa cum îl găsim la Galaxy S6 Edge, scrie playtech.ro.
Totuși, ecranul 3D nu este la fel de evident ca la Galaxy S6, fiind mai degraba un ecran 2.5D de vreme ce marginile nu sunt într-atât de curbate cum le găsim la modelul gigantului corean. Designul elimină camera ieșită în afară, lucru care se pare că a enervat fanii Apple, aducând o cameră cu lentile ceva mai mari, care, în mod ipotetic ar îmbunătăți designul existent.
Din punct de vedere al pieselor din interior, aparatul are un ecran curbat de 5.5 inci, cu rezoluție 2K, un procesor A10 cu 4GB RAM și o baterie de 3.500 mAh. Camera integrată din spate ar avea 16MP, iar cea din față 8MP.
Chiar dacă Apple va introduce următorul iPhone 7 cu un design în mare parte asemănător cu cel închipuit aici, nu e sigur dacă Apple va decide ca noul iPhone să vină cu un procesor A10 sau cu un ecran atât de avansat precum cel din concept. Chiar și așa, nu putem exclude faptul că Apple ne-ar putea face surprize plăcute.