Concert aniversar al maestrului Nicolae Botgros. Pe scenă vor evolua peste 60 de lăutari
Nicolae Botgros, la cei 60 de ani ai săi împliniţi, pe data de 10 martie, va aduna în scenă peste 60 de lăutari. Repetiţiile pentru concertul cu genericul „La ceas aniversar” sunt deja în toi. Maestrul trăieşte mari emoţii, însă mizează mult pe muzicienii pe care îi are în preajmă.
"A face un asemenea lucru este foarte îndrăzneţ", a spus Botgros.
Maestrul a adunat muzicanţi din toate generaţiile "Lăutarii". Printre ei este şi vioristul Marcel Ştefăneţ.
"Foarte mult am luat din această orchestră şi am acceptat cu cea mai mare plăcere invitaţia maestrului Botgros. Este stimat de toţi muzicienii din Moldova", a menţionat vioristul Marcel Ştefăneţ.
Nicolae Botgros are emoţii mari, dar are încredere în muzicanţii de valoare pe care îi are alături.
"Cred că nicio orchestră nu a avut atâtea amintiri, câte are Lăutarii. Avem ce ne aduce aminte şi cred că acest concert ne uneşte nu doar pentru a cânta, ci şi pentru a fi împreună câteva clipe şi pentru a discuta", a precizat maestrul.
Alături de Lăutarii, pe scenă vor urca Lidia Bejenaru, Nicolae Glib, Ion Paladi, Nicolae Ciubotaru, dar şi interpeţii din România: Daniela Condurache, Nicu Iordan, Mariana Ionescu şi Benone Sinulescu.
"De 30 de ani activez aici. Tinereţea mea am lăsat-o aici în spectacolele şi turneele pe care le-am avut", a declarat artistul Nicolae Ciubotaru.
Orchestra Naţională de muzică populară Lăutarii a fost fondată de către regretatul Nicolae Sulac, în 1970. Opt ani mai târziu, Nicolae Botgros a preluat conducerea acesteia. El deţine titlurile de Artist al Poporului şi Cavaler al Ordinului Republicii.
Un bilet la concertul aniversar costă între 150 şi 400 de lei.