Concert caritabil pentru victimele din Puerto Rico, cu Jay-Z și Jennifer Lopez la New York
Rapperul american Jay-Z și cântăreața Jennifer Lopez, născută din părinți portoricani, vor fi capetele de afiș ale unui concert prevăzut să aibă loc la New York pe 17 octombrie în scopul strângerii de fonduri pentru victimele ultimelor uragane.
Daddy Yankee, interpretul portorican care colaborează la hitul mondial "Despacito", DJ Khaled, Cardi B, Joey Bada$$, Belly, Iggy Azalea și Vic Mensa ar urma să urce și ei pe scenă în cadrul acestui concert din Brooklyn, a precizat miercuri Tidal, aplicația de streaming muzical lansată de Jay-Z.
Jennifer Lopez a făcut recent o donație de un milion de dolari către Puerto Rico, cu cu prilejul lansării unei campanii a statului New York pentru ajutorarea insulei devastate de uraganul Maria.
Acest teritoriu american cu 3,4 milioane de locuitori nu dispune în prezent de electricitate, situație care ar putea dura mai multe luni, și are o rețea de telecomunicații aproape în întregime distrusă, scrie agerpres.ro.
Uraganele Harvey, Irma și Maria, de o intensitate rară, au provocat pagube considerabile la momentul trecerii lor prin SUA și Caraibe.