Concert excepțional la Castelul Mimi. Eugen Doga a susținut un recital în aer liber
Curtea Castelului Mimi de la Bulboaca a fost plină ochi de pasionaţi de muzică clasică. Acolo a avut loc un concert de excepție, susţinut de renumitul compozitor Eugen Doga. Maestrul a fost acompaniat de orchestra Teatrului Național de Operă și Balet "Maria Bieșu".
Spectacolul muzical a început la ora 19:00 și a durat două ore. Cei prezenţi au avut parte de o acustică deosebită. Atmosfera a fost întregită şi de ţinutele albe pe care le-au purtat spectatorii. Dress code-ul a fost respectat de majoritatea participanţilor.
"Foarte impresionant. Prima dată am ascultat așa concert și mi-a plăcut foarte mult."
"Mie mi-a plăcut totul. M-am simțit foarte bine, relaxată, aer curat, muzică bună."
Maestrul Eugen Doga a cântat la pian melodiile sale faimoase, fiind acompaniat de orchestră.
"Toți s-au străduit foarte bine, soliștii în special. Avem interpreți foarte frumoși și trompetistul, și violonistul...Cel mai plăcut pentru mine este că am simțit că ziua de mâine nu va fi pustie", a spus compozitorul Eugen Doga.
Biletele au fost vândute în primele cinci zile de la anunțarea spectacolului muzical. Unii spectatori au stat în picioare, deoarece locurile au fost toate ocupate. Organizatorii își propun să repete reuşita.
"Este cu adevărat un vis care a devenit realitate și cu siguranță o să avem curajul să mai organizăm astfel de evenimente",a spus managerul general Castel Mimi, Cristina Frolov.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
"Spunea cineva că suntem ceea ce iubim. Îl iubim pe maestrul Eugen Doga și îi iubim muzica pentru că ea face cu noi ceea ce face cu un om dragostea. Îl înalță asupra rutinei, îl face să uite de necazurile vieții, îl face mai drept și mai luminos", a spus ministrul culturii Monica Babuc.
Anterior, Castel Mimi a inaugurat, în premieră în ţara noastră, un havuz muzical, iar primul spectacol a fost regizat pe notele piesei "Gingașa și tandra mea fiară", semnată de celebrul compozitor Eugen Doga.
- Castelul Mimi îşi redeschide porţile publicului larg
- Adevărată bijuterie arhitecturală! Cum arată castelul Mimi. Imagini exclusive înainte de lansare (FOTO)
- Adrian Candu, la deschiderea castelului Mimi: Suntem martori la cum reînvie o legendă
- La Chişinău, a avut loc un grandios concert jubiliar dedicat aniversării a 80 de ani a compozitorului Eugen Doga
- Muzică clasică şi jazz va răsuna pe strada pietonală! BNM organizează două concerte aniversare
- Renumitul compozitor Eugen Doga va susține un spectacol excepţional la Castelul Mimi