Concert grandios de 9 mai în centrul Capitalei GALERIE FOTO
Mii de oameni au venit astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, ca să vadă pe viu legendele muzicii uşoare ruse Iosif Kobzon şi Lev Leşcenko. Profitând de ocazie şi de audienţă, pe scenă a urcat şi vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care a venit cu un mesaj către moldoveni.
Renumitul interpret rus a cântat, având în spate un cor militar venit special cu această ocazie de la Moscova. După ce Iosif Kobzon a fost scăldat în aplauzele publicului, pe scenă şi-a făcut apariţia şi Lev Leşcenko.
Mulţi dintre spectatori spun că au venit anume ca să-i vadă pe cei doi cântăreţi, pe care i-au putut admira până acum doar la televizor.
"Foarte frumos, ne-am încărcat cu energie pentru mult timp înainte", a spus o spectatoare.
"Sunt interpreţii noştri preferaţi, am crescut sub muzica lor, foarte mult mi-a plăcut", a spus o persoană.
"Extraordinar de frumos, şi corul a fost excepţional, totul a fost perfect", a mai spus un spectator.
Pe scena din centrul Capitalei şi-a făcut apariţia şi vicepremierul rus Dmitri Rogozin.
Potrivit poliţiei, la concert au fost prezenţi peste 6.000 de oameni. Evenimentul a fost organizat de Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău.
- Declaraţia lui Dmitri Rogozin de 9 mai: Moldova va avea un viitor mai bun dacă va adera la Uniunea Euroasiatică
- Protest de 9 mai în centrul Capitalei. Organizatorii scandează "Armata Rusă, afară!"
- (VIDEO) Rogozin pe scenă în PMAN din Chişinău: Voi fi fericit dacă Moldova va sărbători aşa în fiecare an ziua de 9 mai
- FAZA ZILEI! Vladimir Voronin, surprins cântând la concertul lui Iosif Kobzon