Concert grandios în memoria Lidiei Bejenaru. Sala Palatului Naţional a fost arhiplină, iar publicul a cântat şi dansat alături de interpreţi
Concert grandios în memoria Lidiei Bejenaru. Evenimentul a avut loc la Palatul Naţional "Nicolae Sulac" şi a fost organizat de familia Botgros, cu generiul "M-a cuprins un dor". Rând pe rând, pe scena palatului au urcat interpreţi de la noi din ţară, dar şi din România, printre care Irina Loghin, Mioara Velicu, Ioana Căpraru sau Valentina Cojocaru. Orchestra "Lăutarii", condusă de maestrul Nicolae Botgros, i-a acompaniat pe toţi artiştii care au cântat şi câte o melodie din repertoriul Lidiei Bejenaru. Sala Palatului Naţional a fost arhiplină, iar publicul a cântat şi dansat alături de interpreţi. PRIME a fost partenerul media al acestui concert.
Concertul în memoria Lidiei Bejenaru, organizat de Nicolae Botgros a început cu un moment emoţionant. Maestrului i-a venit să plângă atunci când a trebuit să mulţumească publicului adunat la acest concert, aşa că a renunţat la discurs şi a început să cânte.
Totodată, pe scenă, a fost amenajat un colţ special unde a fost adus unul dintre costumele de scenă ale Lidiei Bejenaru, iar doritorii au lăsat flori şi au ţinut un minut de reculegere.
Rând pe rând, pe scena Palatului Naţional au urcat interpreţi din Moldova, dar şi de peste Prut. Cu mulţi dintre ei, când era încă în viaţă, Lidia Bejenaru a reuşit să lege prietenii. Printre aceştia sunt Irina Loghin, Mioara Velicu, Ioana Căpraru, Valentina Cojocaru sau Nicolae Glib.
Fiul Lidiei Bejenaru, Corneliu Botgros, ne-a spus că a fost unul dintre cele mai grele concerte din viaţă lui ca şi încărcătură emoţională.
"Emoţiile au fost foarte mari, am avut nu doar eu emoţii, dar cred că şi publicul şi întreaga orchestră. Pentru mine cred că a fost cel mai important spectacol din viaţa mea, un concert personalizat, dar sper că am reuşit să redăm emoţiile nu doar de tristeţe, dar şi cele vesele, frumoase pentru că mama a fost o fire cu un spirit al umorului foarte dezvoltat", a spus CORNELIU BOTGROS, violonist Orchestra "Lăutarii".
Interpreţii care au urcat în scenă şi au cântat în memoria Lidiei Bejenaru spun că au avut mari emoţii şi că au simţit de fiecare dată că regretata artistă ar fi fost alături de ei.
"Cred că e cel mai greu concert din viaţa mea, de o sută de ori cu emoţii mai multe. Emoţiile sunt de sus până jos, în tot corpul, fiindcă ştim că ea nu este. Am cântat un cântec de-al ei '' Departe sunt, mamă, departe'' şi să ştiţi că noi, colegii de scenă din anii 1980 ne aducem de fiecare dată aminte când suntem în concert", a menționat IOANA CĂPRARU, interpretă.
Sala de concert a Palatului Naţional a fost arhiplină, iar oamenii au venit din diferite colţuri ale ţării, unii chiar de peste hotare:
"Din Hânceşti am venit, cu soţul, fiul, toată familia. Minunat concert, foarte frumos, mi-a plăcut foarte mult. Am venit să o văd pe Irina Loghin, Mioara Velicu, o voce puternică şi o cântăreaţă excepţională. Am îndrăgit-o şi pe Lidia Bejenaru, am o durere în suflet că a plecat prea devreme".
"Minunat, suntem un grup de la Tulcea din România, am venit în pelerinaj. Suntem încântaţi, aveţi un public minunat, Dumnezeu să o odihnească pe marea noastră artistă Lidia, familiei Botgros şi să-i întărească Dumnezeu. Am venit special pentru concert şi deja am făcut şi pelerinaj".
"Sunt nişte artişti foarte cunoscuţi la noi în ţară, ne bucurăm că am avut ocazia să participăm la aşa un concert minunat".