Concert pentru laureaţii premiilor Nobel. Invitaţii au ascultat un repertoriu de excepţie
Capitala Suediei a fost gazda unui concert tradiţional dedicat laureaţilor premiilor Nobel. Evenimentul i-a reunit pe câştigătorii trofeelor pentru literatură, medicină, chimie, fizică și economie din acest an. Nelipsită a fost şi familia regală.
Maestru de ceremonii a fost Andris Nelsons, unul dintre cei mai apreciaţi tineri dirijori din lume care a condus Orchestra Filarmonică regală din Stockholm. Invitaţii de onoare au ascultat un repertoriu de excepţie printre care, "Evgheni Oneghin" de Ceaikovski, dar şi "Simofonia No.7" de Beethoven.
Evenimentul a avut loc în ajunul ceremoniei de înmânare a premiilor Nobel, care va avea loc miercuri la Stockholm. O gală separată pentru acordarea trofeului Nobel pentru Pace va avea loc în capitala Norvegiei, Oslo.
În acest an, prestigioasa distincţie a fost câştigată de pakistaneza Malala Yousafzai şi indianului Kailash Satyarthi, pentru lupta lor împotriva exploatării copiilor şi tinerilor şi pentru dreptul acestora la educaţie.
Fapt divers